Oare lemnul ar putea fi topit?

December 3, 2013 § Leave a comment

Dacă aș avea un mediu în care nu ar fi oxigen pentru combustie, oare lemnul ar putea fi încălzit îndeajuns de mult pentru a fi topit?

sursa

Lemnul nu este un singur element cu o singură temperatură de topire precum, să zicem, fierul. Lemnul este un compus din celuloză, lignină și multe alte componente, fiecare cu diferite calități. Nici măcar celuloza nu este un singur element cu o singură temperatură de topire, este un compus organic.

Deci, pe scurt, nu Lemnul nu poate fi topit.

Chiar dacă temperatura este mai mare decât cea mai mare temperatură necerasă pentru topirea unuia dintre elemente, tot nu se poate produce topirea. Mulți compuși sunt molecule de sine stătătoare mari și foarte mari precum polimerii (ex. celuloza) sau proteinele, ADN-ul etc. Aceste mari molecule organice sunt în principiu prea mari pentru a fi topite înainte să se descompună. Aceasta se întâmplă din cauză că energia necesară pentru a produce faza de tranziție a topirii este mai mare decât energia ce sparge legăturile din care este compusă molecula.

Scrieri [3]

December 3, 2013 § Leave a comment

Plictisit și fără nici un chef, se îndreptă spre hangar de unde luă toporul. Nu mai avea nici un lemn pentru foc, iar în ultimele zile băgase tot mai puține, în speranța că o să se încălzească și ziua aceasta nu o să vină. Avea o grămadă mare de butuci de fag tăiați în toamnă, dar erau prea groși pentru a fi arși întregi. A încercat și asta. Luă unul dintre cei mai mari și îl puse pe pământ. Voia să scape repede, să crape acest butuc în bucăți și să se întoarcă înauntru. Poate îi ajungea unul. Lovi cu toată forța în mijlocul lemnului iar lama toporului se înfipse jumătate și rămase înțepenită.

”Îmi bag pula .. ‘tuți morții mă-ti.”

Încercă să tragă de el, să pună un picior pe butuc, degeaba. Toporul era înfipt bine. Stătu puțin, apoi luă primul obiect care îi veni la îndemână și pe care-l putea folosi pe post de ciocan și lovi coada toporului. Bușteanul se aplecă în direcția cozii, iar coada se înfipse în pământul moale.  Nici un rezultat, lama se mișcase doar puțin. Nervos, apucă toporul și în ridică cu tot cu bușteanul care era înfipt în el. Izbii bușteanul de pământ, iar toporul dădu semne că cedează. Reușii până la urmă să îl scoată, îndreptă butucul și lovi iar. În mijloc. Toporul rămase înfipt ca mai-nainte. De data asta nu mai avea răbdare. Nu mai avea răbdare nici cu el însuși. Execută rapid procedura prin care reușise mai deunăzi să elibereze lama toporului. În îndreptă iar și acum avu grijă să nu mai lovească în mijloc. Bucățile începură să se desprindă, dar lemnul avea multe noduri și merse greu, precum o primă lecție.

Încălzit sparse unul după altul peste 10 de butuci și parcă acum nu îi venea să se mai oprească. Spatele începuse totuși să-l doară și se opri după puțin timp. lemnele îi ajungeau acum pentru 2 săptămâni. Nu-i venea să creadă ce a reușit. Cum a pierdut atât de mult timp gândindu-se cât de greu va fi și totul s-a rezolvat imediat și s-a simțit excelent după.

S-a întors în casă, și-a aprins focul. Era încântat de ce realizase și avea o poftă nebună de a mai face ceva .. ceva de care să fie mândru. Și se apucă de scris.

Scrieri [2]

April 10, 2013 § Leave a comment

Pe tavanul de deasupra lui se vedeau niște umflături. Se întreba dacă s-a umflat tencuiala și stă să cadă sau sunt de la eventuale corecturi cu rigips ale unor găuri. Acum nu își dă seama dacă tavanul se tencuiește de obicei sau nu. Prostii, dacă e să cadă, o să observe atunci. Se ridică, desface jaluzelele, desface geamul, trage o gură de aer curat și se îndreaptă spre baie. Pașii ăștia îi definesc aproape fiecare început de dimineață fără să își dea seama. Se spală pe față, pornește calculatorul, bea un ceai și apoi încep lucrurile care îi definesc, de data asta, ziua.

Scrieri [1]

April 8, 2013 § Leave a comment

Se făcea că pe la mijlocul lunii Martie el încă nu terminase nici primul capitol din cartea sa. Acum doi ani își luase inima în dinți se izolase de toți și începuse să scrie la prima lui carte. Abia aștepta momentul în care o v-a ține în mână, dar nu reușea să scape de furtuna de gânduri care era încontinuu în capul lui. Încerca să-și imagineze un loc în creierul lui în care există un alt creier personificat care se luptă cu ploaia și vântul. Un creieraș cu o mică umbrelă în mână, căutând un loc în care să se adăpostească pentru a putea exista. O idee curată. O simplă idee nealterată de ridiculozitatea celorlalte. Gândurile nu-i dădeau pace, iar durerile veneau ca norii grei din care, din când în când, ieșeau fulgere. Încerca să își dea seama de ce se apucase, care fusese scopul acestei cărți, și, după numeroase introspecții, realizase că tot ce voia să facă era să creeze ceva. Un copil care să fie numai al lui.

Doi ani și nu terminase un nenorocit de capitol. Izolat nu stătuse în tot timpul ăsta; realizase după puțin timp că asta nu îl ajută și că lipsa contactului cu oamenii îl face să devină doar o amintire pentru toți cei care îl cunoscuseră, iar revenirea lui la viața socială o să fie plină de oameni cărora le este milă de el. Apoi, mila era unul din lucrurile care le detesta să le primească în mare parte pentru că nu știa cum să răspundă. Faptul că cineva încerca să se pună îl pielea lui și să realizeze prin ce trece el, ca mai apoi să-i pară rău de el îl făcea să se simtă ori mai prost, pentru că i se părea că rănise acea persoană, ori îl făcea să râdă pentru că nu îi venea să creadă că acel cineva chiar poate simți compasine pentru el. Nu stătuse izolat, dar avea impresia de multe ori că tot ce se întâmplă trece pe lângă el, chiar dacă participa la discuții și evenimente. Nu se implica niciodată cu pasiune.

Nu își dădea seama când a început să se schimbe și să devină acest om care trăiește, dar care nu știe cum. Se întâmpla cu siguranță înainte să se apuce de scris, iar scrisul trebuia să fie o salvare pentru el, un scop.

Where Am I?

You are currently browsing the scrieri category at Doughnuts Time.